Atacul de panica


 

Este caracterizat prin prezenţa fricii sau a unui disconfort intens la care se adaugă prezenţa altor simptome somatice sau cognitive cum ar fi palpitaţiile, transpiraţia, senzaţia de strangulare, senzaţia de sufocare, durere sau disconfort  precordial, frica de a nu-şi pierde controlul sau de „a nu înnebuni”,  frica de moarte, parestezii, frisoane sau valuri de căldură, greaţă sau detresă abdominală, ameţeală sau vertij, derealizare sau depersonalizare.

Atacul debuteză brusc şi se intensifică rapid până la intensitatea sa maximă (de regulă în 10 minute sau mai puţin) şi este adesea însoţit de sentimentul de pericol sau de moarte iminentă. Numărul simptomelor care apar într-un atac de panică diferă de la caz la caz. Atacurile de panică pot fi declanşate în anumite situaţii (de ex. un individ cu claustrofobie are un atac în timp ce se află într-un ascensor oprit între etaje), pot fi inopinate (când individul nu leagâ debutul crizei de un factor declanşator intern sau extern).

Atacurile de panică pot fi însoţite sau nu de agorafobie (anxietate în legatură cu a te afla în locuri sau situaţii din care scăparea  este dificilă sau jenantă ) ori în care nu poate fi accesibil ajutorul  în eventualitatea unui atac de panică inopinat sau predispus situaţional, ori a unor simptome similare panicii.

Indivizii cu panică manifestă preocupări sau interpretări în legatură cu consecinţele sau implicaţiile atacurilor de panică. Unii se tem de existenţa unei boli nedepistate încă, în ciuda investigaţiilor diverse sau repetate. Alţii se tem de iminenţa alterării stării psihice (teama de a înnebuni) sau işi modifică comportamentul (de exemplu, lipsesc sau abandonează serviciul sau şcoala).

Tratamentul atacului de panică cu sau fără agorafobie se stabileşte în funcţie de fiecare individ în parte, acesta putând consta în psihoterapie sau tratament psihiatric, acupunctură sau o combinaţie între acestea în funcţie de caz. 

CAZURI CLINICE

M., 32 ani, avocat, căsătorit, supraponderal.

Problema: tahicardie, senzaţii de sufocare, de apăsare în zona inimii, tulburări ale tranzitului intestinal de aproximativ 2 ani, timp în care s-a tot căutat pe la doctori dar rezultatul a fost: „nu aveţi nimic organic!”. Tot un medic i-a recomandat să consulte un psiholog.

Din anamneză am aflat că în urma cu 5 ani a suferit un infarct mezenteric. A fost operat cu succes. În urmă cu 7 ani îşi pierduse mama, iar în urmă cu aproape 1 an şi tatăl. Toate aceste evenimente au contribuit la accentuarea anxietăţii pacientului meu. Dacă moartea mamei a fost un eveniment peste care M. a trecut „fără probleme” (după cum afirma), nu acelaşi lucru s-a întâmplat 5 ani mai târziu când a decedat bunica soţiei. Deşi nu aveau o relaţie apropiată de aceasta, la înmormântare a leşinat, a plâns foarte mult „ca şi cum ar fi fost foarte apropiată de mine, aşa cum a fost mama, spre exemplu!

De atunci încoace mereu s-a simţit rău. Mai mult decât atât, problemele de sănătate i-au afectat şi viaţa de familie.

În urma intervenţiei, care a constat în:

·         Conştientizarea fricii de moarte;

·         Acceptarea morţii părinţilor şi, mai ales, a decesului mamei (deces pe care îl nega);

·         Înţelegerea reacţiei „exagerate” pe care a avut-o la înmormântarea bunicii soţiei şi anume o reacţie întârziată la o traumă mult mai veche (moartea mamei);

·         Separarea emoţională de părinţi şi, nu în ultimul rând

·         Rezolvarea problemelor din cuplu –problemele somatice au dispărut, relaţia cu partenera şi-a reluat cursul firesc.

 

N., 25 ani, studii postuniversitare, înaltă, robustă, voluntară, onestă.

Problema : Îşi visează frecvent tatăl mort în urmă cu 8 ani, dar are şi vise premonitorii în legătură cu persoane apropiate sau mai puţin apropiate, care mor la un interval de câteva zile din momentul în care visează aceste lucruri. Visele au apărut încă de la vârsta de 11 ani. Aceste vise constituiau o mare problemă, motiv pentru care credea că nu e în toate facultăţile mintale. A fost totdeauna axată pe visele cu final tragic fără a da importanţă şi celor cu final fericit.

În cadrul primelor întâlniri am constatat dependenţa de tatăl trecut în nefiinţă, cu care „se sfătuieşte ori de câte ori este în impas”. Avusese o relaţie foarte bună cu acesta atunci când trăia, lucru care nu a fost posibil cu mama sa nici înainte nici după moartea tatălui. Mama, pensionară, cu boli cronice (diabet, HTA, obezitate), este o persoană blocată emoţional, acum în grija N.-tei, chiar dacă mai are două fiice.

Intervenţia terapeutică a avut drept scop conştientizarea resurselor interioare, creşterea încrederii în forţele proprii, separarea de tată.

La cea de-a 4-a întâlnire N. prezenta o durere foarte puternică în gamba dreaptă, în punct fix, cu iradiere în tot piciorul care era foarte umflat (cca. 7-8 cm), pielea colorată normal, temperatura tegumentului normală. Am folosit metoda externalizării durerii prin tehnică proiectivă şi rezultatul a fost că senzaţiile, suferinţa legată de această durere îi aminteau de fapt, de o DURERE mult mai mare – aceea a morţii tatălui, pe care nu o acceptase încă. Prin joc de rol a înţeles că durerea (care nu avea o cauză medicală, deoarece făcuse toate investigaţiile posibile – tomografie computerizată, ecografie de părţi moi, electromiogramă, analize de sânge etc.) avea menirea de a îl face prezent pe tatăl său.(La un moment dat, în timpul intervenţiei, referindu-se la durere, chiar se exprima astfel : „eu, de vreo doi ani trebuie să-mi cumpăr cizme mai largi, vedeţi?şi, băgând mâna pe lângă pulpă, îmi arată cât spaţiu mai era, - ca să ÎNCAPĂ ŞI EL”).

Deoarece dependenţa de tată era foarte puternică am încercat un travaliu de separare indirect, adică separarea de „durerea” somatizată pe care pacienta o descria ca „trimisă de tata ca să înţeleg că problemele pe care le am în prezent sunt minore şi ca pedeapsă pentru că nu am mai vorbit cu surorile mai mari de aproape un an”. Rezultatul intervenţiei a fost spectaculos, ea constatând o diminuare importantă chiar în timpul şedinţei. A doua zi, piciorul avea doar cu 2 cm mai mult, iar durerea trecuse. În săptămâna ce a urmat dimensiunile gambei erau normale.

 

A., 44 ani, funcţionar public, căsătorită, anxioasă.

Problema: de aproximativ 2 ani are o „durere de gât, nod în gât, nas înfundat, tahicardie uneori, senzaţie de sufocare”, iar cauza nu este una medicală deoarece a făcut tot felul de investigaţii în acest interval ( consult ORL, consult endocrinologic, consult cardiologic, analize ale secreţiei nazo-faringiene) care s-au terminat cu acelaşi verdict: „NU AVEŢI NIMIC!”

            Folosind metode proiective de externalizare a simptomatologiei, am aflat că ceea ce o face să sufere este (după cum descria pacienta): „o chestie albă, lipicioasă, care miroase ca o măsea stricată, care arată ca o măsea stricată, care nu este a mea şi care vreau să plece de la mine deoarece mă enervează la culme!”

            Din analiză am descoperit că în urmă cu doi ani socrul ei a fost operat de o tumoră la pancreas. Doctorul care l-a operat a ieşit din sala de operaţie cu bucata extirpată aşezată pe o tăviţă renală albă, care avea o formă ciudată şi DA, mirosea ca o măsea stricată. Pacienta mea se afla exact lângă uşa sălii de operaţii, iar când doctorul a ieşit  a „trecut cu tava exact pe sub nasul meu”.

            Tot în aceeaşi perioadă, prietena ei cea mai bună a avut un accident de maşină în care şi-a fracturat un picior şi care a avut nevoie de intervenţie chirurgicală. Copilul unei alte prietene a fost operat de cancer la plămâni. Toate aceste evenimente au impresionat-o şi, totodată au marcat-o, activându-i foarte mult frica de moarte în general şi frica de propria moarte.

            După intervenţia terapeutică senzaţia de nod în gât şi starea de vomă au mai persistat câteva zile. Cealaltă simtomatologie a dispărut „ca prin minune chiar a doua zi”. La următoarea întâlnire pacienta îmi spunea: „ştiţi, am şi probat că am scăpat de frica asta, sâmbătă, când am fost la o înmormântare în familie. Mă aşteptam să intru iar în panică, să-mi fie rău, ca de obicei. Dar n-am avut nimic!

 

L., 24 ani, studii superioare, înalt, slab, anxios, depresiv, necăsătorit.

Problema : atacuri de panică (senzaţie de sufocare, tahicardie, junghiuri în zona inimii, senzaţie de moarte iminentă) de aproximativ 6 luni.

            Din anamneză am aflat că în urma unei întâmplări petrecută cu 5 ani şi jumătate în urmă când a fost ameninţat sistematic de către un interlop despre care ştia că are o relaţie cu o minoră (întâmplător sau nu era sora prietenei sale iar el ştia de relaţie dar nu a dezvăluit asta părinţilor fetei şi nici alor săi), relaţie pentru care era cercetat penal, pacientul a „rămas cu o frică foarte puternică”. Deoarece ameninţările au durat mai multe luni (telefoane la ore târzii, ameninţări verbale) frica s-a accentuat. În seara primei ameninţări pacientul participa la o petrecere. Atunci a consumat băuturi alcoolice în cantitate foarte mare, lucru care a dus la comă. Ceilalţi participanţi nu şi-au dat seama ce se întâmplă şi crezând că doarme l-au lăsat în pace. L. descrie experienţa astfel: „Stăteam întins pe pat şi mă vedeam de sus. Îmi părea rău că mi-am dezamăgit părinţii. Credeam că nu mai există cale de întoarcere. Îmi simţeam toate organele distruse.”

            În urma intervenţiei a conştientizat de unde vine frica de moarte, care este contribuţia lui la situaţia respectivă, a înţeles că se învinovăţea pentru ca a ascuns nişte fapte reproşabile şi, bineînţeles, a priceput raţiunea pentru care a făcut-o. De asemenea, a înţeles că anumite fapte (precum beţia) pe care le-a făcut nu ar schimba cu nimic dragostea pe care părinţii i-o poartă (lucru mai greu de înţeles pentru un copil - adaptat – când, în familie „totul este perfect, nu avem probleme de niciun fel, comunicăm perfect” – dar nu vrem să vedem sau să înţelegem nimic, completez eu).

 

 

Publicat de Psih. Iulia Zainescu
» Sus